articol

Participarea Huawei la evenimentul organizat de The Economist: Europe’s landscape in the shadow of the pandemic

Radoslaw Kedzia, vicepreședintele CEE și regiunii nordice, Huawei, a participat pe 22 octombrie la Europe`s Landscape in the Shadow of the Pandemic. Romania: Transformation – Recovery – Resilience, un eveniment online organizat de The Economist. Subiectul principal al panelului tehnologic a fost construit în jurul subiectului modelării lumii post-COVID 19 și a rolului crucial al tehnologiei, cu puncte cheie care au atins teme precum: tendințele transformatoare, marile provocări ale tehnologiei, AI White Paper și România ca hub tehnologic.

Radoslaw a evidențiat faptul că pandemia a accelerat modul de viață digital, iar noile obiceiuri au fost adoptate cu ușurință de oamenii din întreaga lume. În timpul carantinei am asistat la o creștere masivă a traficului de date, iar după ce lucrurile au revenit în mare parte la normal, traficul a rămas ridicat. Digitalul a devenit acum o nevoie de bază, un produs esenţial precum electricitatea, apa și gazul și trebuie să fie accesibil oamenilor.

Toate tendințele moderne, cum ar fi educația şi administrarea digitală, asistența medicală la distanță, munca de acasă şi divertismentul online sunt de fapt rezultatul schimbării conexiunilor umane de la fizic la digital. Aceasta înseamnă că, după trecerea pandemiei, mulți oameni ar putea păstra stilul de viaţă parțial sau complet digital și acest lucru ar putea duce la un ritm și mai rapid al evoluției AI și Big Data. Desigur, așa cum a afirmat Radoslaw, modul în care definim inteligența artificială depinde de oamenii de știință și de guverne și este foarte important să folosim etica ca parte a acestei definiţii.

Dezvoltarea platformelor nu mai reprezintă o provocare majoră, ci asigurarea că publicul este capabil să le folosească aceste tehnologii. Pentru România, aceasta este o problemă presantă, având în vedere că rezultatele raportului Digital Economy and Society Index (DESI) arată că aceasta înregistrează una dintre cele mai scăzute valori ale acestui indicator din UE. Avantajul de care totuşi România se poate bucura este reprezentat de scorul ridicat pentru conectivitate, datorită rețelelor eficiente.

Vicepreședintele CEE și regiunii nordice, a completat că Huawei creează ecosisteme pentru a contribui la construirea unei societăți digitale pe deplin incluzive, prin: dispozitive pentru conectivitate, sisteme prin care clienții îşi pot construi rețele, și programe pentru dezvoltarea cunoștințelor digitale, cum ar fi TECH4ALL.

Radoslaw și-a încheiat discursul exprimând importanța rețelelor 5G în asigurarea celei mai bune conectivități, nu numai în IT&C, ci în toate sectoarele industriale, afirmând că acest lucru va sprijini redresarea economică după pandemie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *