articol comunicat de presa

Ericsson imaginează posibilitățile conectivității nelimitate, odată cu reînnoirea viziunii și a misiunii sale

  • Conectivitatea mobilă la scară globală aduce un nou val de inovație, cu tehnologii de ultimă generație care vor aborda unele dintre cele mai presante probleme ale planetei
  • Prin reînnoirea misiunii și a viziunii sale, Ericsson subliniază rolul companiei în ceea ce privește această evoluție și arată impactul pozitiv al conectivității nelimitate asupra oamenilor, mediului de afaceri și al planetei
  • Totodată, Ericsson lansează atât în media digitală, cât și în print, o serie de povești în care vorbește despre viitorul conectivității nelimitate

Întreaga lume trece prin schimbări tehnologice majore, Ericsson (NASDAQ: ERIC) anticipând că până în anul 2026 vor exista la nivel global 3,5 miliarde de abonamente 5G, iar gradul de acoperire a populației va ajunge la 60%. Amploarea acestor schimbări va genera noi valuri de inovație prin care vor fi abordate unele dintre cele mai presante probleme ale planetei.

 

Pentru a valorifica toate aceste posibile oportunități, Ericsson dă curs unei noi misiuni și unei noi viziuni.

  • Misiunea noastră: crearea de noi conexiuni care fac inimaginabilul posibil
  • Viziunea noastră: O lume în care posibilitățile nelimitate de conectivitate îmbunătățesc vieți, redefinesc afaceri și conturează un viitor durabil

Börje Ekholm, președinte și CEO al companiei Ericsson, a declarat: „De aproape 150 de ani, tehnologia dezvoltată de Ericsson, a transformat aproape fiecare sector al societății. Rețelele pe care le construim au conectat deja miliarde de oameni și în curând vor putea face chiar mai mult, conectând aproape orice, fiecare lucru. Astfel, în această eră, definită de hiper-conectivitate, vor fi abordate provocări globale majore, precum schimbările climatice și incluziunea digitală”.

Ekholm a adăugat: „Atât noua noastră misiune, cât și noua viziune sunt ancorate în valorile companiei, precum respectul, profesionalismul, perseverența și integritatea. Rămânem, în continuare, fermi în eforturile noastre de a încuraja o cultură a integrității prin adoptarea valorilor noastre în toate modurile de lucru existente. Această lucrare importantă continuă și ne angajăm să dezvoltăm și mai mult spiritul de responsabilitate, încredere și respect față de angajații noștri, dar și față de clienții și stakeholderii noștri, asigurând în același timp succesul și viitorul sustenabil al companiei”.

O forță pozitivă în societate

Conectarea a miliarde de oameni a oferit nenumărate beneficii sociale și economice. Spre exemplu, cercetările realizate de Ericsson arată că până în anul 2030 emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul industriilor, pot fi reduse cu 15% cu ajutorul tehnologiilor digitale.

Privind spre viitor, viziunea companiei Ericsson propune o lume în care posibilitățile oferite de o conectivitate fără limite îmbunătățesc vieți, redefinesc afaceri și conturează un viitor durabil.

“Viziunea noastră imaginează viitorul omenirii, al afacerilor și al planetei, la care putem contribui prin soluțiile pe care le vom dezvolta”, a afirmat Stella Medlicott, SVP & Head of Group Function Marketing and Corporate Relations, în cadrul Ericsson. „Conectivitatea este esențială pentru a reduce impactul oamenilor asupra planetei și va contribui, totodată, la eliminarea decalajului digital. În același timp, identificăm un potențial foarte ridicat ca tehnologia dezvoltată de noi, la Ericsson, să cuprindă și mai multe segmente ale societății, iar aici lucrurile devin cu adevărat interesante”.

Ca parte a acestui demers, Ericsson lansează o nouă identitate pentru marca sa, precum și o serie de viitoare scenarii, posibile în această eră definită de hiper-conectivitate:

  • Facilitareaunor noi modalități de învățare – prin interconectarea unităților de învățământ și a cursanților. În viitor, forța de muncă va fi din ce în ce mai dependentă de tehnologiile digitale, fiind necesar ca procesul de învățare și perfecționare să fie unul constant, derulat de-a lungul vieții,  iar rețelele mobile vor asigura accesul la resurse educaționale, indiferent de locație.
  • Regândirea afacerilor prin reducerea riscurilor și a timpului necesar pătrunderii pe diferite piețe, ceea ce va spori nivelul de eficiență și va aduce oportunități uriașe în lanțul valoric. Toate modelele de afaceri vor trece prin schimbări radicale, ca urmare a integrării conectivității nelimitate care le permite să utilizeze date în timp real în procesele lor de proiectare și fabricație.
  • Redefinireadivertismentului – prin intermediul internetului, care îmbină lumea virtuală cu cea reală. Imaginați-vă datele unui joc live suprapuse în fața ochilor dumneavoastră sau capacitatea de a experimenta prin sunet sau simț tactil acțiunea respectivului joc, stând pe canapea în fața computerului.
  • Abordarea crizei climatice prin utilizarea tehnologiilor 5G, AI și IoT prin care să fie impulsionate procese precum decarbonizarea și atingerea obiectivelor internaționale, pentru a contribui la limitarea încălzirii globale la 1,5 grade peste nivelurile înregistrate în perioada pre-industrială.

Infrastructura de rețea mobilă fiabilă, sigură și de înaltă calitate rămâne o condiție prealabilă pentru materializarea acestor scenarii, iar platforma 5G, implementată în prezent în întreaga lume, este un prim pas fundamental pentru a construi această viitoare societate digitală.

În anul 2020, Ericsson și-a finalizat cu succes procesul de repoziționare financiară atingându-și obiectivele și poziționându-se pe piață ca lider în domeniul 5G. De atunci, compania și-a consolidat strategia de afaceri, stabilindu-și noi obiective de creștere, atât pe principalele ​​segmente dedicate mediului enterprise, cât și în ceea ce privește companiile emergente. Viziunea companiei stă la baza acestei călătorii și consolidează poziția Ericsson de lider în domeniul tehnologic.

Aflați mai multe despre cum putem face inimaginabilul posibil, precum și despre posibilitățile de conectivitate nelimitată accesând acest link și urmărindu-ne pe:

https://www.twitter.com/ericsson
https://www.facebook.com/ericsson
https://www.linkedin.com/company/ericsson

NOTE PENTRU EDITORI:

Abonați-vă la comunicatele de presă Ericsson Aici
Abonați-vă la postările de pe blogul Ericsson Aici

DESPRE ERICSSON:

Ericsson le oferă furnizorilor de servicii de comunicații soluții complete pentru îmbunătățirea conectivității și a serviciilor. Portofoliul companiei acoperă domenii precum Rețele (Networks), Soluții pentru Servicii Digitale (Digital Services), Servicii de Externalizare (Managed Services) și Business-uri Emergente (Emerging Business) și este menit să sprijine clienții companiilor în procesul de digitalizare, să sporească eficiența companiilor și să identifice noi surse de venit. Inovațiile Ericsson au pus beneficiile telefoniei și ale conexiunii mobile la dispoziția a miliarde de oameni, de la nivel global. Compania este listată la bursa din New York (NASDAQ) , precum și la filiala acesteia – NASDAQ Stockholm.  www.ericsson.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *