articol comunicat de presa

Centrul ASPERA, un an de acreditare, un an de bine

Asociația ASPERA prezintă bilanțul primului an de activitate: un centru inovativ, mii de ore de terapie și sprijin pentru zeci de copii speciali și familiile lor

București, 27 ianuarie, 2022 –  Centrul ASPERA, un proiect unic în România care transformă viețile familiilor copiilor cu nevoi speciale, aniversează, în luna ianuarie, un an de funcționare în București, dar și rezultatele care constau în inovații în procesul terapeutic, precum și în modul în care sprijină segmentul copiilor cu autism și familiile acestora.

Aspera 2

Primul an de activitate al Centrului ASPERA înseamnă peste 5.700 de ore de terapie, 150 de evaluări psihologice, logopedice și senzorial-motrice, peste 300 de ore de însoțire la grădiniță și 100 de ore de consiliere parentală. De asemenea, centrul a organizat și un grup terapeutic pentru părinți cu o durată de 6 luni, în cadrul căruia participanții au fost ajutați să accepte diagnosticul copilului lor, să găsească soluții de readaptare a vieților lor și să își reinventeze drumul pe care îl au de parcurs. Totodată, de la înființare până în prezent, echipa multidisciplinară de la Centrul ASPERA a reușit să ofere suport terapeutic personalizat pentru zeci de copii și adolescenți, pe care i-a ajutat să facă pași considerabili în procesul de dezvoltare.

Aspera 6

“Singura certitudine pe care o are autismul este că nu se poate trata. Putem, însă, contribui la dezvoltarea acestor copii, astfel încât să își atingă potențialul lor maxim și să devină adulți cât mai independenți, integrați în societate. Am gândit și construit Centrul ASPERA cu mare grijă și dedicare, sub îndrumarea profesioniștilor din afara țării, tocmai pentru a veni în sprijinul familiilor în care se află copii cu minți aparte”, spune Alina Munteanu, membru fondator și Coordonatorul Centrului Aspera.

Aspera 5

Centrul ASPERA a fost înființat în urmă cu un an, devenind în scurt timp o a doua casă pentru copiii cu tulburări de neurodezvoltare și cei apropiați lor. Un proiect inovativ, organizat și dotat la nivel Gold Standard International, centrul găzduiește, pe o suprafață de aproximativ 600 de mp, săli clasice de terapie și spații conexe pentru recuperare și învățare, precum o salină, o cameră senzorială Snoezelen sau o curte exterioară.

Aspera 4

După mulți ani de căutări și încercări eșuate, în București și nu numai, am găsit, în sfârșit, la Centrul ASPERA, un loc minunat, în care terapeuții îmbină empatia cu profesionalismul și fac echipă nu doar cu copilul nostru, dar și cu noi, familia, astfel încât copilul nostru să se dezvolte armonios, să devină din ce în ce mai independent și să găsească motive de bucurie. M-am alăturat acestui proiect cu inima deschisă, pentru că am convingerea că doar împreună putem aduce o schimbare în mai bine și putem contribui la progresul copiilor cu minți speciale. Până la urmă, lumea acestor copii, chiar dacă poate părea de neînțeles, este construită tot de noi, adulții”, spune Lavinia Chican, mamă și membru onorific în board-ul ASPERA.

Aspera 1

Centrul ASPERA aduce în România și o metodă de terapie răspândită pe plan internațional în grădinițe și centre de terapie, dar aproape necunoscută la noi în țară, abordarea Floortime. Este o abordare 360 de grade, care își concentrează atenția nu doar asupra copilului, cum se practică în prezent în România, cât și asupra familiei, care devine astfel partenerul copilului și al terapeutului în procesul de dezvoltare.

Povestea ASPERA

Statisticile arată că unul din 54 de copii sunt în spectrul autist. Alina Munteanu, membru fondator și coordonatorulCentrului ASPERA, cunoaște, din propria experiență, realitatea grea cu care se confruntă copiii cu tulburări de neurodezvoltare și cei apropiați lor. A fondat Asociația ASPERA anul trecut, în plină pandemie, pentru a transforma în mai bine lumea puțin înțeleasă a familiilor cu nevoi speciale.

Aspera 3

Băiatul meu cel mic a fost diagnosticat cu Sindromul X Fragil, cea mai frecventă cauză genetică care explică un diagnostic de autism. Așadar, la baza ASPERA se regăsește dragostea de părinți pentru copilul lor într-o țară care nu știe și nici nu are resursele să îi ajute. Știm că, asemenea nouă, sunt peste 558.000 de lumi altfel în România care au nevoie de îndrumare, de sprijin și de terapii, însă de multe ori se lovesc de uși închise și de întrebări fără răspuns. Lipsa de informare, absența specialiștilor, prejudecățile și costurile aproape imposibile duc de multe ori la întârzierea diagnosticării și, implicit, a recuperării, explică Alina Munteanu.

Împreună cu ASPERA

Povestea ASPERA și impactul pozitiv pe care îl are pentru familiile cu nevoi speciale, de un an încoace, se datorează oamenilor care au crezut în acest proiect și care au sprijinit această călătorie.

Însă, pentru a ajuta în continuare un număr cât mai mare de copii, Asociația ASPERA are, la rândul său, nevoie de sprijinul și implicarea comunității pentru a strânge fonduri pentru familiile ale căror vieți au fost complet schimbate de un diagnostic. Terapiile unui copil cu nevoi speciale pot implica costuri de până la 1.500 de euro lunar, sumă aproape imposibil de suportat în România.

Fie că vorbim de companii sau de donatori individuali, fiecare donație sau sponsorizare înseamnă încă un pas spre binele unui copil cu nevoi speciale.

Donațiile se pot face în conturile de mai jos:

  • RON: RO31BTRLRONCRT0545688701
  • EUR: RO78BTRLEURCRT0545688701
  • USD: RO82BTRLUSDCRT0545688701

Mai multe informatii despre ASPERA găsiți aici: www.centrul-aspera.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *