articol

Xiaomi avanseaza in clasamentul celor mai inovatoare 50 de companii realizat de Boston Consulting

Xiaomi LOGO

București, România, 29 mai 2023 – Grupul Boston Consulting (BCG) a plasat Xiaomi pe locul 29 în lista „Celor mai inovatoare 50 de companii din 2023″, cu două locuri mai sus față de anul precedent.

Această distincție reprezintă recunoașterea faptului că Xiaomi prioritizează inovația, investește în ea, atrage talente și lucrează pentru a transforma investițiile în rezultate. În primul trimestru al acestui an, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare (R&D) ale Xiaomi au crescut cu 17,7% față de anul anterior și au ajuns la 4,1 miliarde RMB. La data de 31 martie 2023, numărul de angajați din departamentul de R&D a ajuns la aproximativ 16.500, reprezentând peste 50% din totalul angajaților Xiaomi. Eforturile de cercetare și dezvoltare ale Xiaomi au generat companiei peste 32.000 de patente în întreaga lume până la 31 martie 2023. Se estimează că investițiile totale în R&D pentru 2023 vor depăși 20 de miliarde RMB.

Compania a adoptat transformarea tehnologică, inclusiv Inteligența Artificială (AI). În aprilie, a înființat oficial o echipă AI Lab Foundation Model și are peste 1.200 de angajați în domeniul AI. Compania va continua să extindă scenariile de utilizare AI, să maximizeze progresele în tehnologie și să exploreze oportunități cu potențiali parteneri.

Clasamentul celor mai inovatoare companii realizat de BCG se bazează pe un sondaj efectuat în decembrie 2022 și ianuarie 2023, la care au participat peste 1.000 de lideri responsabili cu inovația la nivel global. Sondajul evaluează performanța unei companii în patru categorii: notorietate globală, percepția colegilor din industrie, impactul asupra industriei și crearea de valoare.

BCG publică raportul său anual privind inovația începând din 2003. Alte companii de pe lista din 2023 includ Amazon, Alphabet, Microsoft, Siemens, Pfizer, SpaceX, Nike, IBM, etc.

Xiaomi consideră anul 2023 ca fiind unul crucial pentru accelerarea creșterii sale. Compania va continua promovarea noii sale strategii de afaceri, cu accent pe dezvoltarea de înaltă calitate ancorată în căutarea neobosită a progresului tehnologic și în misiunea sa de a permite tuturor oamenilor din lume să se bucure de o viață mai bună prin tehnologie inovatoare.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de electronice de larg consum și producție inteligentă, cu telefoane inteligente și hardware inteligent conectate printr-o platformă IoT. Punând accent pe viziunea noastră de „A deveni prieteni cu utilizatorii și a fi cea mai cool companie în inimile utilizatorilor”, Xiaomi este preocupată constant să ofere inovații, experiențe de înaltă calitate utilizatorilor și eficiență operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Potrivit Canalys, cota de piață la nivel de livrări de telefoane inteligente plasează Grupul pe locul al 3-lea la nivel mondial în primul trimestru din 2023. Compania a creat și cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 618 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 31 martie 2023. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. În august 2022, Xiaomi a fost inclusă pentru al patrulea an la rând în topul Fortune Global 500, clasându-se pe poziția 266, cu 72 de locuri mai sus față de 2021.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *